Retrospectiva saptamanii in 3 filme

In saptamana ce-a trecut mi s-au ivit trei ocazii cinematografice pe care am bucuria sa le pot impartasi. Voi purcede cronologic in functie de ordinea in care le-am vazut, desi cel de-al treilea nu e chiar din intamplare lasat la urma.
1. Mujeres al borde de una crisis de nervios sau Femei in pragul unei crize de nervi. Almodovar. Asta deja spune foarte multe despre film, poate chiar n-ar mai trebui sa mai adaug nimic. Totusi, tin sa insist pe personajul Pepa Marcos interpretat de Carmen Maura (bunica fantasmatica din Volver). De fapt, nici nu e nevoie sa insist, pentru ca ea este cea care duce filmul in spate, pare suma tuturor femeilor din film si din afara lui: cele mintite, inselate, ranite, parasite si in acelasi timp, cumuleaza parca toata forta lor si actioneaza in consecinta.
2. The Kite Runner. Actiunea are loc in mare prin Afghanistan. As putea sa rezum placerea de a vedea acest film in faramiturile de intelepciune specifice zonei, in magia jocului cu zmeul care pare sa necesite o maiestrie aparte (zmeul e ca o marioneta care danseaza in ritmul vantului si al degetelor care-l manevreaza), si intr-un personaj care rezuma atat de bine ideea ca anumite roluri sunt predestinate unor anumiti oameni, fara ei n-ar avea sens. Este vorba de copilul Hassan care desi are o prezenta fizica mai degraba pasagera in film, frumusetea personajului este aproape omniprezenta. Lasa in urma un sentiment pur si neconditionat al prieteniei si emana o maturitate naturala si inocenta pe care numai copiii o pot avea.
3. Fail Safe varianta facuta de CBS pentru televiziune in 2000. Scriu despre el ignorand varianta din 1964 care aud ca e mult mai buna si ma incumet sa fiu entuziasmata de ceea ce am vazut, de ideile transmise, de starea de tensiune pe care am avut-o de ambele dati cand am vazut filmul. Datorita unor asa-numite erori tehnice, un grup de avioane bombardiere americane se indreapta cu ganduri de distrugere nucleara spre Moscova. Si de aici totul vine ca o avalansa: panica, discutii inflamate intre presedintele american si premierul rus, speculatii despre posibilele actiuni viclene ale rusilor care vor sa declanseze razboiul incercand sa para ca americanii au fost cei cu scanteia si americani care se omoara intre ei incercand sa-i convinga pe rusi ca nu ei erau tinta. Ceea ce mi se pare ca transpira filmul este tot absurdul care guverneaza razboiul ca idee si ca practica, faptul ca ceea ce am socoti in mod obisnuit inuman, se intampla in mod natural pe timp de razboi. Scanteia intregii actiuni pare sa fie o eroare tehnica dar dupa cum reiese si dintr-o replica a presedintelui SUA, e de fapt vorba de eroare umana, pentru ca: "Oamenii au construit acele masini". Este vorba de oameni care iau decizii inumane datorita esecului unor masinarii pe care ei le-au construit. Razboiul este, fara doar si poate, o decizie umana. Una din ideile vehiculate in film este daca un razboi poate intr-adevar sa aiba un invingator date fiind toate pierderile umane si materiale pe care le implica. Pe final, o intrebare care mi-a rasarit in minte de cateva zile: nu este ironic ca ne luptam pentru pace, cand pacea este o stare naturala a lucrurilor?