Fuck altruism!

Simt ca nu-mi mai apartin. Ca sunt atasata de lucruri, de oameni fara un scop adevarat. Asta se intampla cand ajungi sa muncesti mai mult pentru altii decat pentru tine. Nu vorbesc de "mai mult" ca timp fizic pierdut desi este o parte a problemei, ci de motivatia sau lipsa de motivatie care te face sa mergi pe un drum, de felul in care reusesti sa te ajuti pe tine insati, castigand experiente, cunostinte si pana la urma si atitudini si comportamente. E momentul ala mort in care tu stai pe loc dar cumva mai faci anumite lucruri sa mearga. Dar ele merg din inertie nu pentru ca chiar vrei sa faci asta. A man's gotta do what a man's gotta do. So does a woman.
Chiar ma intreb cum o fi sa fii in echilibru cu lucrurile pe care ti le oferi si cu lucrurile pe care le oferi altora. Pentru ca in ultima perioada nu experimentez decat o balanta inclinata intr-un sens care mi se pare dezorientant si care te ia ca valul. Si te duce pana ii zici tu sa se opreasca.
Si inca ceva. Altruismul este un cuvant gol, conceptualizat in diverse dictionare si abordat extensiv in teorii psiho-sociologice, dar care in practica nu poate fi decat o utopie. E greu sa te abtii macar de la a ridica spranceana sceptica atunci cand auzi fraze de genul: ti-am dat o bucata mai mare de portocala sau am facut nu stiu ce pentru tine, fara sa ma gandesc la mine. Si asta pentru ca scopul real al tuturor actiunilor noastre este aceea de a ne satisface niste nevoi personale si individuale. Altfel spus, a aduce beneficii de orice natura celorlalti, este doar o actiune mijlocitoare a multumirii de sine.
Si acum atingem alta buba supuranta: egoismul. Ce-ati avea cu el nu stiu ca doar v-a tinut de cald de la prima oracaiala de la nastere. Auzi acuzatii de genul: "Esti un egoist, numai la tine te gandesti!" Pai normal ca tu traiesti in fiecare incheietura si articulatie a corpului respectiv, tu il hranesti, tu ii provoci angoase si torturi. Te preocupi de tine intr-un fel sau altul. Si daca acest fel consta in a te lasa calcat in picioare de altii, asta e, ti-e mai bine asa decat sa incerci sa lupti pentru tine ca sa ai o individualitate recunoscuta. Da, sunt o fiinta egoista. Si as indrazni sa adaug portretului naturii umane trasat de Aristotel, o alta caracteristica nativa, in afara de sociabilitate, anume egoismul.
Nu sunt altruista atunci cand fac lucruri pentru altii care mie s-ar putea sa-mi faca rau. E un egoism ciudat si masochist, dar tot egoism se numeste. Poti sa-i spui cel mult comportament prosocial, daca tii neaparat.