M-am aşezat cu spatele la fereastra de la care furam subiecte de scriere cu ceva timp în urmă. Şi de la care încă mai fur, dar cu ochii minţii. Am trişat puţin numai cât să-mi dau seama că vreau să scriu în continuare. Vreau să-mi imaginez blocurile robotice îngenuncheate parcă în aşteptarea reprizei în care se pot scula să joace fotbal cu maşinile din parcările alăturate. N-aş fi putut alege alt joc rememorând luptele copilăriei în care mă apăram de unghiile ascuţite ale surorii mele prin atacuri susţinute cu picioarele. Ea învingea prin micime ascuţită, eu preluam conducerea prin soliditate strecurată (căci picioarele, şi mai ales degetele au o forţă nebănuită de pătrundere în cotloane cu sensibilitate redusă). Deja nu mai trişez, mă las furată de mărunţişurile de pe strada „mea”, de copăcelul ţâşnit dintre garaje, de maşinile care acompaniază greierii până la senzaţia de acoperire a glăscioarelor lor ţipătoare, de lătrăturile înfundate sau de crucea clipocind verde-roşu a farmaciei şi de oamenii care poartă conversaţii ca la ei în sufragerie. Cuvântul de sufragerie indică un loc unde se desfăşoară activităţi dedicate unei mase cât de mici (de oameni sau diverse alte creaturi... ): mese mai mult sau mai puţin festive, primire de oaspeţi, un spaţiu mai degrabă impersonal al casei, pentru că nu se traduce prin personalitatea vreunui locatar, este decorată de obicei într-un stil clasic, universal, potrivit pentru diverse situaţii şi din când în când mai primeşte diverse adăugiri. Este ca un set de farfurii pe care îl primeşti ca parte din zestre şi îl scoţi la anumite ocazii, îi mai cureţi petele stătute şi după ce l-ai folosit, îl pui la loc în dulap până la folosirea următoare. Culmea e că sufrageria trăieşte după tipicul „una caldă, una rece”. Înăuntrul ei au loc întâmplări cu încărcătură emoţională ridicată: se râde, se plânge, se joacă, se vorbeşte la tonalităţi şi în limbi diferite, se produc procese complexe de digestie cauzate de ingerări constante şi masive, şi la perioade intermitente, se lasă pustietatea, ca o retragere în hibernare pentru a prinde noi forţe. Sufrageria e locul în care se poate întâmpla de la nimic la totul, are o stare latentă în care duhneşte forţa posibilităţii. În ultima vreme mă caracterizează o stare de tip sufragerie, cu treceri furtive prin bucătărie şi baie. Dormitorul moţăie după mine şi mie nici măcar nu mi-e somn.